La Bârlad, Poliția Locală se restructurează. Pleacă oameni tineri dar incomozi, rămân cei aflați la vârsta pensionării

Cele mai citite

- Advertisement -

Și-a dus planul până la capăt. Vasile Chelaru, directorul executiv al Poliției Locale Bârlad, scapă, în sfârșit, de cei trei subordonați care i-au creat un mare deranj în presa locală și națională. Unul dintre cei trei polițiști locali se află deja în preaviz, iar pe 15 august va trebui să părăsească definitiv instituția în care a lucrat peste 25 de ani.

Conform declarațiilor acestuia, Vasile Chelaru nu a pus în aplicare ordonanța lui Bolojan de reducere a cheltuielilor cu personalul, ci o metodă personală, prin care să fie evitată concedierea angajaților care ar fi trebuit să iasă la pensie, astfel încât să poată fi dați afară cei trei polițiști locali incomozi, care mai au între 5 și 10 ani până la pensie.

În baza unei hotărâri de Consiliu bine ticluite, restructurarea personalului se va face prin organizarea unor concursuri care au drept scop epurarea instituției de „elementele negative”, cum plastic i-a numit directorul scriitor pe cei trei subalterni care au avut curajul să sesizeze desfrâul și neregulile din Poliția Locală Bârlad.

Un prim concurs a și fost organizat pentru polițiștii locali cu studii superioare, din categoria agenți principali. Din cei opt concurenți, doar unul a picat, ca să vezi, chiar cel vizat.

„Era de așteptat ca acest lucru să se întâmple. Era o chestiune de timp până când domnul Chelaru să scape de mine și de ceilalți doi colegi, care ne-am câștigat dreptatea în instanță. După nenumărate procese pe care Poliția Locală le-a pierdut în instanță, într-un final, am fost reangajat. Domnul Chelaru și-a pus planul în aplicare și, în urma unui concurs organizat în condiții care nu au respectat legea, am fost declarat singurul respins. Am fost dat în preaviz și nu mi s-a permis să lucrez doar patru ore, cum spune legea, ci a trebuit să stau opt ore la serviciu, întrucât mi-a spus domnul director că nu are personal suficient. Păi, dacă nu are, de ce reduce numărul de polițiști și dacă tot vrea să restructureze, de ce nu a lăsat ca acest lucru să se facă pe cale naturală, prin ieșirea la pensie a trei colegi? Sunt doi colegi care ar fi trebuit să iasă la pensie, dar le-a prelungit contractul. A făcut-o special ca să scape de noi. În privința concursului, acesta nu a fost organizat în condițiile prevăzute de lege, iar cei care au supravegheat au fost exact colegii care au depus mărturie împotriva noastră la proces. Înainte de concurs, colegii mei zâmbeau complice, nu aveau niciun stres, pentru că știau subiectele de la testul grilă. Întrebările au fost doar din Constituție, niciuna privind activitatea noastră din teren. Un abuz din partea directorului Chelaru.”, ne-a declarat polițistul respins, ce va fi concediat.

Acesta a mai adăugat că normal ar fi fost ca și personalul contractual să fie obligat să susțină concurs, dar acești angajați au fost păsuiți, urmând ca la sfârșitul acestei luni și începutul lunii august să fie supuși testării agenții debutanți cu studii superioare și agenții debutanți cu studii medii, funcționari publici.

Polițistul concediat susține că următorii respinși vor fi, evident, ceilalți doi agenți, care, deși și-au câștigat în instanță drepturile, după procese de lungă durată, vor fi puși și ei pe liber pentru că asta ar fi dorința domnului director executiv Chelaru Vasile.

Astfel, Poliția Locală va rămâne doar cu polițiști competenți, printre care și trei agenți cu zece clase, care lucrează la birou și care sunt prea bine pregătiți pentru a mai fi nevoie să treacă de furcile caudine ale unui concurs atât de penibil de exigent.

În urma acestei manevre, nu doar cei trei agenți vor fi afectați, ci și încrederea bârlădenilor în această instituție. Încredere care a fost deja puternic afectată în urma scandalurilor mediatizate la nivel național în urmă cu câțiva ani, inclusiv a descinderii procurorilor DNA la sediul Poliției Locale Bârlad.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE