ITM Vaslui anunță controale pe timp de caniculă. Ce măsuri sunt obligați să ia angajatorii

Cele mai citite

- Advertisement -

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui atrage atenția angajatorilor din județ să respecte măsurile prevăzute de legislația în vigoare pentru protecția salariaților, în condițiile în care indicele de confort termic (ITU) a atins și a depășit pragul critic de 80 de unități.

Potrivit instituției, temperaturile extreme prognozate pentru această perioadă impun adoptarea unor măsuri speciale pentru prevenirea accidentelor de muncă și a problemelor de sănătate cauzate de expunerea prelungită la căldură.

Măsuri obligatorii pentru ameliorarea condițiilor de muncă

Reprezentanții ITM Vaslui reamintesc că, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, temperaturile extreme ridicate sunt considerate cele care depășesc 37 de grade Celsius sau care, în combinație cu umiditatea ridicată, produc un disconfort termic echivalent.

În aceste condiții, angajatorii au obligația de a lua măsuri minime pentru protejarea lucrătorilor, printre care:

  • reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
  • asigurarea ventilației la locurile de muncă;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în spații umbrite și ventilate.

De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, firmele trebuie să asigure:

  • între 2 și 4 litri de apă minerală pentru fiecare persoană pe schimb;
  • echipamente individuale de protecție adecvate;
  • acces la dușuri.

Program redus sau activitate reorganizată

ITM Vaslui precizează că, în situația în care angajatorii nu pot asigura condițiile minime prevăzute de lege, aceștia trebuie să aplice măsuri alternative, stabilite împreună cu reprezentanții salariaților.

Printre acestea se numără reducerea programului de lucru sau eșalonarea activității în două intervale distincte pe parcursul zilei, astfel încât angajații să nu fie expuși în perioadele cu temperaturi maxime.

Atenție sporită pentru lucrătorii vulnerabili

Inspectorii de muncă subliniază că angajatorii trebuie să acorde o atenție deosebită lucrătorilor cu probleme de sănătate sau celor care prezintă contraindicații pentru activitatea desfășurată în condiții de temperaturi extreme.

Totodată, este obligatorie efectuarea examenelor medicale la angajare și a controalelor medicale periodice, precum și asigurarea primului ajutor și a transportului rapid către cea mai apropiată unitate sanitară pentru persoanele afectate de căldură.

Controale în perioada următoare

Acțiunile de informare și prevenire desfășurate de ITM Vaslui vizează toate domeniile de activitate, cu accent pe sectoarele în care riscurile sunt mai ridicate, precum construcțiile, agricultura, transporturile și comerțul.

Instituția avertizează că nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă pe perioada caniculei constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei, dacă faptele nu întrunesc elementele unei infracțiuni.

În acest context, inspectorii de muncă vor demara în perioada următoare controale la societățile comerciale care își desfășoară activitatea în condiții de temperaturi extreme, pentru a verifica modul în care sunt respectate obligațiile legale privind protecția salariaților.

„Pentru a evita pericolele iminente, recomandăm tuturor angajatorilor să își organizeze activitatea respectând drepturile propriilor angajați și măsurile de securitate și sănătate în muncă impuse de legislația în vigoare”, se arată în comunicatul semnat de inspectorul-șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE