Având în vedere angajamentele asumate de Primul-ministru, Marcel
Ciolacu, în numele Guvernul României, la negocierea din data de 12.07.2023
desfășurată cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”, Consiliul de
Coordonare al federației, întrunit joi, 13.07.2023, în ședință extraordinară, a decis
suspendarea conflictului colectiv de muncă.
Conflictul colectiv de muncă va fi redeschis în situațiile în care Guvernul
României nu-și îndeplinește următoarele obligații asumate:
- Finalizarea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector de
negociere Sănătate, cu includerea propunerilor Federației „Solidaritatea
Sanitară” deja stabilite, încheierea și înregistrarea acestuia în termen de
două săptămâni. - Finalizarea acordului cu Guvernul României cu punctele propuse și cele
convenite, incluzând atât modificarea și completarea OUG nr. 63/2023 cât
și punctele adiționale, până la sfârșitul lunii iulie 2023. - Transpunerea modificărilor și completărilor la OUG nr. 63/2023 astfel încât
acestea să fie aplicabile la termenul deja prevăzut în acest act normativ. - Finalizarea proiectului legii salarizării, partea privitoare la Sănătate,
incluzând ierarhia, principiile și regulile existente în forma inițială a
proiectului negociat cu Ministerul Sănătății, până la sfârșitul lunii august
2023. - Stabilirea termenelor clare, convenite împreună, de aplicarea a noii legi a
salarizării pentru angajații din Sănătate până la sfârșitul luni septembrie.
„Suspendarea conflictului colectiv de muncă este condiționată de
continuarea negocierilor pentru finalizarea punctelor amintite, la termenele
stabilite.
Suspendarea conflictului colectiv de muncă nu este o „demobilizare”, ci doar
o retragere temporară în „cazarmă”, acțiunile putând fi reluate rapid și cu mai
mare amploare în caz de nevoie. Atenționăm guvernanții că neonorarea acestor
obligații la termenele amintite va determina reluarea conflictului colectiv de
muncă.
Suspendarea conflictului colectiv de muncă implică și suspendarea
programului anunțat privind declanșarea grevei de avertisment și a grevei
generale, acesta urmând să fie reprogramat în momentul reluării conflictului
colectiv de muncă. De asemenea, suspendarea conflictului colectiv de muncă
determină suspendarea celor două forme complementare de protest, respectiv
Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor
suplimentare și Protestul angajaților din Sănătate care
asigură continuitatea serviciilor medicale/funcționării unității, acestea
urmând să fie reluate automat în caz de redeschidere a conflictului colectiv de
muncă.
Suspendarea conflictului colectiv de muncă implică însă continuarea și
accentuarea acțiunilor de informare a angajaților din sănătate în privința situației
existente și mai ales a proiectului legii salarizării, aceasta devenind cea mai
importantă acțiune din această perioadă.”, se menționează în comunicatul FSSR.








