DIICOT Vaslui: tânăr de 28 de ani, reținut pentru trafic de canabis și cocaină aduse din Spania

Cele mai citite

- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a ajuns în atenția anchetatorilor după ce a fost prins în flagrant delict cu droguri pe care le-ar fi introdus în România din Spania și pe care intenționa să le comercializeze în municipiul Vaslui.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracțională a persoanei cercetate pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și pentru introducerea în țară a unor astfel de substanțe.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada mai – iunie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și vândut în municipiul Vaslui rezină de canabis, drog încadrat în categoria drogurilor de risc. O parte dintre cantitățile comercializate au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

Anchetatorii au intervenit în cursul zilei de 23 iunie, când suspectul a fost prins în flagrant delict. Asupra acestuia au fost găsite aproximativ 275 de grame de rezină de canabis și 5 grame de cocaină, drog de mare risc. Potrivit procurorilor, substanțele ar fi fost introduse în România din Spania, pe cale rutieră, prin intermediul unei curse internaționale de transport persoane.

După realizarea flagrantului, oamenii legii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă relevante pentru anchetă.

La data de 23 iunie 2026, procurorii DIICOT Vaslui au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Astăzi, 24 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Reprezentanții IPJ Vaslui precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE