O bombă de aviație explozivă, cu o greutate de aproximativ 70 de kilograme, provenită din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperită joi, 20 august, în localitatea Lunca Veche, comuna Lunca Banului, județul Vaslui.
În jurul orei 11:00, echipajul pirotehnic al Detașamentului de Pompieri Vaslui, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, a fost solicitat să intervină pentru asanarea unei muniții neexplodate.
Ajunși la fața locului, pirotehniștii au identificat o bombă de aviație explozivă SD 70, de aproximativ 70 de kilograme. Muniția, rămasă în sol de mai bine de opt decenii, a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă ulterior, în cadrul unei misiuni specifice.
Intervenția s-a desfășurat sub comanda ofițerului specialist pirotehnic.
ISU: Nu atingeți și nu mutați muniția descoperită
Reprezentanții ISU Vaslui le recomandă cetățenilor să manifeste maximă prudență în cazul în care descoperă obiecte care ar putea fi muniție neexplodată.
„Nu le atingeți, nu le loviți și nu le mișcați!”, este avertismentul transmis de pompieri.
Persoanele care găsesc astfel de elemente trebuie să se îndepărteze și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112. Muniția neexplodată poate rămâne periculoasă chiar și după zeci de ani, iar manipularea acesteia poate provoca explozii și victime.








