Un accident rutier s-a produs duminică dimineață, 23 august, în localitatea Cănțălărești, comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. Un autoturism s-a răsturnat și a ajuns în gardul unei gospodării, iar șoferul, în vârstă de 62 de ani, a fost scos din mașină înainte de sosirea echipajelor de descarcerare.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, accidentul a fost anunțat în jurul orei 10:40. La momentul apelului, autoritățile au fost informate că autoturismul era răsturnat, iar conducătorul auto se afla încarcerat, dar era conștient.
La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Intervenția echipajelor de la Vaslui nu a mai fost însă necesară pentru descarcerare. În zonă se afla ambulanța EPA Negrești, care se retrăgea de la UPU Vaslui și a ajuns la locul accidentului înaintea echipajelor vasluiene.
Paramedicii au constatat că autoturismul era răsturnat în gardul unui localnic și că victima fusese deja extrasă din mașină. Bărbatul a refuzat inițial transportul la spital, însă ulterior a fost preluat de echipajul EPA Vaslui pentru evaluare medicală.
Victima, în vârstă de 62 de ani, prezenta traumatisme minore și escoriații.
Echipajul de stingere sosit la fața locului a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), pentru înlăturarea eventualelor riscuri generate de accident.
Intervenția s-a încheiat fără alte persoane rănite raportate.
Acest website utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experiența ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.
Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie. Termeni si conditii ˡ
Politica de utilizare Cookie-uri