Nărav fără leac! Ședința ordinară de ieri a Consiliului Local Municipal Bârlad s-a încadrat, din nou, în categoria „Așa nu!”. A fost marcată de multă aroganță, autosuficiență, ignoranță, exact aceleași metehne pe care românii le-au taxat la votul de săptămâna trecută. Atitudini cu care politicienii și administrațiile locale politizate au scârbit cetățenii acestei țări.
Situația incertă a alegerilor prezidențiale i-a făcut pe primarul Boroș și pe acolitul său, Liviu Luca, irascibili și sensibili la orice intervenție din partea consilierilor opoziției, inclusiv independentul Bogdan Sârbu.
Consilierul Liviu Luca, cel care a condus ședința, a făcut un ghiveci din ordinea de zi, încurcând proiectele între ele, uitând să le supună la vot pe unele, dovada clară că mintea îi era în altă parte. Cel mai probabil, la renumărarea voturilor.
S-a comportat ca un comandant de pluton, ordonând, mai degrabă, decât prezidând ședința cu o conduită decentă, politica pumnului în gură fiind modul său preferat de a-și impune autoritatea în fața consilierilor locali.
Deși pe ordinea de zi figura și proiectul de învestire a viceprimarului în varianta PSD, Florin Palade, proiectul a fost amânat. Primarul nu l-a putut convinge pe consilierul Marius Iamandi să voteze propunerea PSD și în lipsa majorității, cauzată de absența motivată a consilierului PSD Georgică Vulpe, proiectul a fost retras.
Irascibilitatea președintelui de ședință și a primarului a crescut odată cu intervențiile incomode ale unor consilieri din opoziție.
Cu toate că Marius Iamandi, consilier PUSL, a apreciat proiectul privind extinderea unor balcoane de la parterul blocurilor, îndemnând cetățenii să depună solicitări în acest sens, precizarea că Dumitru Boroș s-a opus vehement în aceasta privință, în 2016, pe când era consilier liberal, l-a enervat pe actualul edil, devenit social-democrat, încât a părăsit pentru scurt timp sala.
Consilierul liberal Traian Petcu și-a exprimat nemulțumirea în privința modului în care au fost distribuiți consilierii locali în consiliile de administrație ale școlilor și în comisiile de evaluare a calității unităților școlare. Consilierii opoziției s-au trezit că fac parte din alte comisii decât se stabilise inițial.
În loc de un răspuns lămuritor, primarul Boroș a schițat un zâmbet pe fața vizibil marcată de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, care îi pune în pericol proiectele începute și neterminate.
Ceea ce a umplut paharul și a stârnit lehamite și dezgust în rândul consilierilor opoziției a fost felul în care președintele de ședință, Liviu Luca, a abordat proiectul privind alegerea președintelui de ședință din luna decembrie.
Următorul președinte de ședință ar fi trebui să fie consilierul USR Ovidiu Ciobotaru, iar rezervă, Carmen Dima, consilier PSD. Liviu Luca a propus un amendament prin care președintă să fie Carmen Dima, iar rezerva, Ovidiu Ciobotaru, ce a fost propus rezervă pentru a treia oară de la învestirea noului legislativ local bârlădean.
Întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi, proiectul nu a fost adoptat. Consilierii opoziției au întrebat de ce nu se respectă regula de alegere președintelui în ordine alfabetică, așa cum s-a stabilit în prealabil, dar nu au primit niciun răspuns. Consilierul Ovidiu Ciobotaru chiar l-a întrebat pe Luca dacă are ceva personal cu el, iar replica a fost următoarea: „Vreți să vă spun motivul pentru care facem această modificare? Nu vă spun!”.
Amendamentul consilierului Liviu Luca va fi supus din nou votului, luna viitoare, când vor fi prezenți toți cei 11 consilieri PSD, majoritari în legislativul local bârlădean. Așadar, Carmen Dima va conduce ședința, nu întâmplător, mai ales că pe ordinea de zi se va afla și proiectul privind alegerii viceprimarului, propunerea PSD fiind Florin Palade.
Ședința de ieri s-a încheiat cu o scurtă intervenție a subprefectului Dorin Apostu, care a ținut să fie prezent și să ureze succes noului legislativ local. Consilierul Traian Petcu l-a întrebat pe subprefect, fost coleg în Consiliul Local, dacă îi place felul în care au ajuns să decurgă discuțiile în ședințe, însă Dorin Apostu nu a dorit să facă niciun fel de comentariu.
Deși Partidul Social Democrat se află într-o situație deloc confortabilă, mai noii săi reprezentanți din Bârlad nu au învățat nici în ultimul ceas lecția decenței. Nu au învățat nimic din greșelile din cauza cărora bârlădenii, ca mulți români, au ales să voteze candidați extremiști, în disperare de cauză.
Nu-i mai satură naiba de ciolan!!!
pacat de un om bun care deja este virusat in ultimul stadiu domnul boros
Acu 2 saptamani era Iamandi cu sapca și vestuta de la psd, acu se face ca votează împotriva. Regii.
Poate o sa vadă și dezastrul din piață unde Iosipescu ,umflatul nu a făcut decât burtă mare.