Bârlădenii așteaptă un răspuns în legătură cu noul Ambulatoriu, dar Primăria întârzie să-i informeze în legătură cu deschiderea acestui obiectiv. În urmă cu un an, primarul Dumitru Boroș anunța că lucrările la noul ambulatoriu integrat au intrat „în line dreaptă”.
Se pare, însă, că linia s-a cam frânt, pentru că a trecut destul timp, ambulatoriul încă nu este funcțional iar autoritățile locale tac. Într-un interviu televizat, primarul Bârladului motiva în urmă cu o lună nerecepționarea obiectivului, dând vina pe constructorul care nu ar fi prezentat garanția, aducând în discuție chiar și o posibilă chemare în instanță a acestuia. Realitatea, însă este alta.
Cum secretomania este regulă în administrația Boroș, în urmă cu o lună, Puls24.ro a solicitat ISU Vaslui să precizeze dacă noul ambulatoriu a primit autorizație de securitate la incendiu. Așa am aflat că obiectivul este încă în faza de recepție a lucrărilor.
A trecut mai mult de o lună, iar obiectivul nu a fost recepționat, semn că problemele legate de siguranța la incendiu nu au fost rezolvate.
Pe surse, am aflat că proiectul ar fi avut unele omisiuni, dar și că cei care au făcut achiziția de aparatură și alte dotări nu au luat în calcul faptul că trebuie să se încadreze în spațiile clădirii astfel încât să fie respectate normele de securitate la incendiu.
În afară de acest aspect, mai există și alte neconformități care ar trebui rezolvate, cum ar fi cele legate de desfumare pe casa scării.
Este greu de înțeles cum, în cazul unei clădiri noi nu au fost luate în calcul toate aspectele legate de respectarea normelor de securitate la incendiu.
Același lucru s-a întâmplat și la Școala Profesională, a cărei recepție a fost amânată tot din cauza nerespectării proiectului. Asta spune multe despre felul în care au fost urmărite lucrările, atât de dirigintele lucrării, dar și de echipa de specialiști ai lui Boroș.
Să sperăm că până în decembrie, până când a fost păsuită Primăria Bârlad de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru finalizarea recepționării obiectivului, acest lucru să se întâmple. Iar din iarnă, dacă nu cumva de la primăvară, bârlădenii să se bucure de acest ambulatoriu, unde vor putea să beneficieze de servicii medicale gratuite.
Înainte de darea în funcțiune a noului Ambulatoriu, Spitalul „Elena Beldiman” va trebui să încheie contract cu CJAS Vaslui, pentru ca pacienții să beneficieze de consultații medicale gratuite, pe baza biletului de trimitere. Contractul cu Casa se va încheia doar dacă va exista numărul necesar de medici care să acopere programul Ambulatoriului, atât dimineața, cât și după-amiaza.










Nu au făcut în 9 luni o bucățică de șosea care dacă o făceau alt constructor era gata în 3 săptămâni așa că ambulatoriul la anul că și șoseaua!