S-au pregătit cum se cuvine pentru Ziua Unirii. Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 din Bârlad au dat frâu liber creativității, realizând desene și picturi, precum și diferite obiecte, marcând astfel ziua de 24 ianuarie. De asemenea, copiii de la grupa mare, coordonați de educatoarele Andreea Popa și Diana Mocanu, au dat viață personajelor din vremea domnitorului Cuza, interpretând, vineri 20 ianuarie, piesa „Moș Ion Roată și Unirea”, adaptare după Ion Creangă.
Activitatea a făcut parte din cadrul Programului Educațional Național de Educație pentru Valori „Joc, respect și bucurie – Unirea Principatelor Române”.
Îmbrăcați în costume de epocă și costume naționale, preșcolarii au interpretat cât se poate de bine rolurile primite, iar la sfârșit s-au prins în Hora Unirii.
În fiecare an, în preajma Zilei Unirii Principatelor Române, preșcolarii Grădiniței nr. 9 sunt antrenați în activități de evocare a acestei pagini de istorie, copiii fiind informați asupra semnificației zilei de 24 ianuarie, despre rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în realizarea Unirii, precum și despre faptul că este fiu al Bârladului.








