O femeie de 50 de ani s-a aruncat în fântână

Cele mai citite

- Advertisement -

O ambulanță SAJ de tip B2 și un echipaj de pompieri au intervenit în această după-amiază la Cârja, în urma unui apel la 112, prin care apelantul a sesizat că o femeie s-a aruncat în fântână.

Victima, o femeie de 50 de ani, a fost scoasă din fântână în stare de conștiență, stabilă hemodinamic și respirator, însă era în hipotermie, după aproape o oră de stat în apa rece.

Femeia a fost transportată la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad pentru monitorizare. Se pare că aceasta suferea de anumite afecțiuni pentru care a fost internată de mai multe ori la spital și că nu este la prima tentativă de suicid.

Norocul ei a fost că țipetele au fost auzite de vecini, aceștia cerând ajutor imediat salvatorilor. Femeia a fost găsită în fântână, în apă până peste brâu, iar acțiunea de salvare s-a desfășurat cu dificultate din cauza adâncimii mari și a diametrului redus al tuburilor fântânii.

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Murgeni (Detașamentul de pompieri Bârlad) a intervenit cu o autospecială pentru salvarea vieții unei femei căzute într-o fântână din localitatea Cârja, oraș Murgeni. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o femeie căzută într-o fântână cu adâncimea de 18 metri și circumferința tuburilor de 80 centimetri. Victima era în apă la o adâncime de aproximativ 1,3 metri.
În fântână a fost coborât un pompier, care, folosind mijloacele specifice pentru salvarea persoanelor, a asigurat victima și a urcat cu aceasta la suprafață. Victima, o femeie în vârstă de 55 ani, a fost evaluată și predată echipajului de pe ambulanța SMURD. Femeia se afla în hipotermie și prezenta un traumatism de membru interior. Victima a fost transportată la spital. Polițiștii efectuează cercetări pentru a afla circumstanțele producerii acestui incident.
”, a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE