Șapte conducători auto depistați la volan sub influența drogurilor, pe șoselele din județ

Cele mai citite

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-au confruntat în ultimele două luni cu foarte multe accidente de circulație, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața, iar altele se află și acum internate în spital.

Această creștere a evenimentelor rutiere l-a determinat pe prefectul Daniel Onofrei să organizeze o conferință de presă la care a fost invitat să participe și inspectorul șef al IPJ Vaslui, cms. șef Manuel Nacu. Acesta a precizat că viteza și consumul de alcool sunt principalele cauze ale accidentelor de circulație, alături de oboseala la volan, neacordarea de prioritate și nerespectarea regulilor de către pietoni și bicicliști.

Șeful IPJ Vaslui a declarat că în ciuda campaniilor de prevenire, participanții la trafic nu sunt suficient de atenți, fie că este vorba de pietoni sau conducători auto.

De asemenea, Manuel Nacu a precizat că în prima jumătate a acestui an, au fost depistați în trafic șapte conducători auto care consumaseră droguri, consumul de stupefiante devenind un real pericol pe drumurile publice.

Șeful IPJ Vaslui a atras atenția și asupra faptului că numărul tot mai mare al mașinilor înmatriculate în județ are drept consecință și creșterea numărului de accidente rutiere.

„La data de 31 decembrie 2012, în județul Vaslui erau înregistrate 86.131 persoane care dețineau permis de conducere. Nouă ani mai târziu, numărul acestora a crescut la 121.337, adică mai mult cu 40,87%. În privința vehiculelor înmatriculate în județ, acestea au crescut de la 59.112, în 2012, la 119.883, anul trecut. Asta înseamnă o creștere cu 102,8%.”, a precizat cms. șef Manuel Nacu, inspector șef al IPJ Vaslui.

Acesta a mai adăugat că acțiunile de prevenție vor continua, inclusiv în unitățile de învățământ.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE