„România sălbatică” i-a impresionat pe copiii de la Așezământul Social „Sfântul Iosif cel Milostiv” din Bârlad  

Cele mai citite

- Advertisement -

Au sărbătorit Ziua Mediului într-un mod inedit. Copiii de la Așezământul Social „Sfântul Iosif cel Milostiv” din Bârlad au marcat ziua de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, vizionând filmul documentar „România sălbatică”, la Cinematograful Cityplex Victoria.

Filmul „România sălbatică” este cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră și aduce filmări în premieră și povești unice despre biodiversitatea României. Este 100% autentic și a fost dezvoltat în mai bine de 10 ani de o echipă de producție 100% autohtonă. Ideea a plecat de la Dan Dinu și Cosmin Dumitrache care au fost sprijiniți în tot acest timp de numeroși specialiști din zona conservării, de ONG-uri de mediu și de parcurile naționale și naturale de la noi.

„Filmul documentar surprinde patrimoniul sălbatic și unic, din cele 28 de rezervații mari din România. Trebuie să ne bucurăm de ce minunății avem în mediul natural, să descoperim natura și să o lăsăm așa cum este ea. Recompensat la Premiile Gopo 2022 cu premiile pentru cel mai bun documentar, cea mai bună muzică originală și cel mai bun sunet, filmul <<România sălbatică>>, a avut premiera în 2021 și s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului la TIFF. Acest documentar dorește să transmită un mesaj inspirațional și optimist în ceea ce privește conservarea naturii. Publicul trebuie să înțeleagă că România este o adevărată comoară în ceea ce privește biodiversitatea, că avem încă o natură bogată și că merită să lupte pentru a o păstra nealterată. Prin realizarea acestui film, producătorii au dorit să motiveze cât mai mulți oameni să se implice în protejarea biodiversității prin proiecte educative și să inspire la rândul lor și generațiile viitoare.”, se menționează într-un comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui, organizatorul evenimentului.

Copiii au fost recompensați cu diplome pentru dragostea și grija față de protejarea mediului înconjurător, aceștia participând la multe activități educative și de ecologizare organizate în parteneriat cu APM Vaslui.

De asemenea, Așezământul Social „Sfântul Iosif cel Milostiv” din Bârlad, coordonat de doamna director Mihaela Țapu, a fost premiat în semn de apreciere pentru grija față de îndrumarea și educarea tinerei generații pentru protejarea mediului înconjurător.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE