- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Incendiu la Bârlad. O casă a luat foc, iar proprietarul a suferit arsuri de gradul 2 și 3

Cele mai citite

- Advertisement -

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri, înainte de miezul nopții, la o locuință din municipiul Bârlad, de pe strada Crângului, în zona Cimitirului Eternitatea, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, focul se manifesta generalizat la nivelul podului casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, incendiul fiind localizat rapid.

Pompierii au acționat simultan pentru limitarea incendiului și protejarea a două locuințe aflate la aproximativ trei metri de imobilul afectat, evitând astfel extinderea flăcărilor.

În urma evenimentului, două femei, în vârstă de 46 și 53 de ani, au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. De asemenea, proprietarul locuinței, un bărbat de 39 de ani, a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 15% din suprafața corporală, la nivelul feței și membrelor superioare, fiind transportat la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Incendiul a distrus aproximativ 100 mp de acoperiș, precum și două încăperi, împreună cu bunurile și obiectele aflate în interior.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din sistemul de încălzire. Intervenția promptă a echipajelor ISU a împiedicat propagarea focului la imobilele învecinate.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE