Moș Crăciun de la Primărie și-a făcut lista: posturi „bune” doar pentru cei cuminți… și bine conectați

Cele mai citite

- Advertisement -

Tradiția transferurilor merge mai departe, la foc continuu. Nu mai este de mult o noutate mecanismul după care funcționează pilele în administrația locală bârlădeană. În ședința extraordinară de joi, 11 decembrie, consilierii locali au aprobat transformarea unui post de funcție contractuală de execuție de casier, nivel de studii medii, vacant, în post de funcție contractuală de execuție de contabil, treapta profesională I A, nivel de studii medii, din cadrul Serviciului Buget și contabilitatea veniturilor și cheltuielilor din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Bârlad.

Întrebat de consiliera Ana-Maria Vintilă care este urgența acestui proiect, primarul Dumitru Boroș a motivat prin aceea că transferul este condiționat de niște termeni și dacă proiectul nu va fi votat, Primăria va rămâne descoperită la Contabilitate, unde mai este nevoie de încă patru persoane.

Edilul a argumentat necesitatea acestui proiect prin lipsa de personal la Serviciul Contabilitate, ca urmare a ieșirii la pensie, dar și a plecărilor personalului din cauza volumului mare de muncă.

Consilierii locali au aprobat proiectul, dar nu și transferul persoanei care va ocupa postul la Primăria Bârlad, întrucât acest lucru nu intră în atribuția lor. Cea care va fi transferată la Primăria Bârlad a fost contabilă la Grădinița nr. 2, post desființat ca urmare a comasării unităților școlare. Școala nr. 5, în subordinea căreia fusese trecută Grădinița nr. 2, fiind o structură mică, nu putea avea doi contabili, așa că doamna a fost nevoită să-și caute un alt loc de muncă, reușind să obțină transferul la Primăria Bârlad.

Numai că nu oricine își dorește și reușește, unii sunt nevoiți să plece în șomaj sau să dea concurs pentru un post. Doamna în cauză este prima angajată care obține transferul din sistemul de învățământ la Primăria Bârlad. Și nu întâmplător.

Ea este soția unui fost inspector școlar, membru activ al PNL Bârlad, un fost apropiat al lui Daniel Buzamăt și al conducerii partidului în vremea când Dumitru Boroș se afla la butoane, și, mai nou, aspirant la postul de inspector școlar general adjunct.

Doamna contabilă, deși are studii superioare, va ocupa un post pentru studii medii pe o perioadă scurtă de timp, după care sigur va urca pe o treaptă superioară.

De menționat că singurul consilier care s-a abținut la vot în cazul proiectului la care facem referire a fost Andrei Huiban. Posibil că acesta a nu a dorit să gireze un astfel de transfer,  având în vedere că există la Parchet un dosar în care sunt suspectați mai mulți foști inspectori școlari de complicitate la fraudarea unor concursuri pentru posturi de directori și personal al unor unități de învățământ, printre care și concursul pentru postul de contabil la Grădinița nr. 2.

Serviciul Contabilitate din cadrul Primăriei își va completa personalul și cu o altă angajată ce va fi transferată de la Serviciul Piețe.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

  1. Marea contabilă Țicău este unsă contabilă la primărie. Merit pur, desigur. Doar nu contează că soțul ei e inspectorul celebru pentru concursurile de directori măsluite. Trăiască PARTIDUL!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE