De ce actuala legislație nu protejează consumatorii corecți, care plătesc pentru cei ce trișează la declararea consumului de apă??

Cele mai citite

- Advertisement -

Facturile tot mai mari la apă, precum și pierderile incluse în acestea, au stârnit tot mai multe certuri între locatarii blocurilor din Bârlad. Asta mai cu seamă după ce prețul apei a crescut destul de mult, și va crește și în următorii ani, până în 2027, după care va scădea ușor. Este efectul politicii de tarifare, asumată de operatorul de apă odată cu alocarea fondurilor europene pentru reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în localitățile județului, din mediul urban și rural. Obiectivul acestei politici de tarifare este asigurarea fondurilor pentru mentenanța sistemului de apă și canalizare realizat sau în curs de realizare cu fonduri europene.

Având în vedere această conjunctură de majorare a prețurilor, cu siguranță că neînțelegerile între locatari vor escalada în viitor din cauza pierderilor înregistrate în blocuri. Cu toate că cei mai mulți cetățeni arată cu degetul către Aquavas, peste 90% din pierderi de apă se datorează nedeclarării corecte a indexului de către unii abonați necinstiți sau rău-platnici.

Societatea Aquavas nu este, prin lege, răspunzătoare de felul în care cetățenii transmit sau nu indecșii corect, ci este obligată prin lege să încaseze contravaloarea consumului înregistrat de apometrul de branșament.

Întrucât asociațiile de proprietari nu vor să respecte legislația și să se implice în citirea apometrelor și repartizarea costurilor pe apartamente, Aquavas a fost nevoită să găsească o metodă pentru a putea încasa contravaloarea apei distribuite.

Dacă consumul indicat de apometrul de branșament nu coincide cu suma consumurilor individuale, diferența este împărțită în mod egal la numărul de apartamente. De aici apar certurile între locatari, în cazul în care la subsol nu există pierderi din motive tehnice.

Cu alte cuvinte, din cauza nedeclarării corecte a indecșilor, oamenii de bună credință acordă un fel de credit celorlalți, bani care nu li se vot mai returna niciodată.

Despre acest „credit nerambursabil” am vorbit cu Gabriel Beșleagă, directorul Aquavas SA Vaslui, care, pentru echitate, vede două soluții: încheierea de contracte între asociațiile de proprietari și Aquavas, așa cum prevede legea, sau montarea de apometre cu citire la distanță.

În privința încheierii de contracte cu Aquavas, asociațiile nici nu vor să audă de așa ceva, iar ori de câte ori presa aduce în discuție acest aspect se grăbesc să aducă argumente împotriva acestei soluții, contrar prevederilor legii.

Ar fi de dorit să se ocupe măcar de citirea apometrelor din apartamente, pentru a avea o imagine asupra celor care se sustrag de la declararea consumului real. Acest lucru nu se întâmplă și bine ar fi ca primarul să se implice pentru a convinge asociațiile să încheie contract cu Aquavas, mai cu seamă că secretarul municipiului, Cătălin Haret, este și președintele CA al Aquavas.

Referitor la citirea de la distanță, Aquavas a demarat deja acțiunea de montare a acestui tip de apometre la scările de bloc. Directorul Beșleagă spune că în maximum doi ani, toate scările de bloc din județ vor avea montate astfel de apometre de branșament, iar pentru ca sistemul să fie funcțional, e nevoie ca locatarii să achiziționeze apometre cu citire la distanță (costul total al unui astfel de apometru este de 350 de lei, cu posibilitatea de a fi cumpărat în rate).

Dacă la Vaslui sunt deja câteva scări ce urmează a fi implementat sistemul de citire la distanță, în Bârlad, până la această oră, nu există nicio solicitare. Condiția principală este ca 100% din locatarii scării să fie de acord cu montarea acestor apometre cu citire de la distanță.

Dar, cum să fie de acord, când nu puțini locatari ai unei scări caută tot felul de metode de a se sustrage de la plata consumului real, prin nedeclararea indexului înregistrat de apometru sau prin by pass-uri ce ocolesc apometrul, în vreme ce consumul real este înregistrat de apometrul de scară.

Aquavas a identificat de-a lungul anilor mai multe categorii de abonați care, profitând de legislația lacunară, se eschivează tot mai mult de la plata apei consumate:

  • abonați care nu declară consumul nici cititorului, nici telefonic sau online, nici personal, preferând să li se factureze câte 3 mc de persoană, pentru că e mai convenabil pentru ei;
  • cetățeni care nu declară consumul corect, motivând că au achitat în avans, dar, de luni de zile sunt în evidență cu același index. Această categorie trebuie să știe că, indiferent dacă au achitat în avans, au obligația de a comunica indexul, pentru ca Aquavas să aibă o evidență a consumului până la amortizare;
  • abonați care declară index zero, dar care totuși locuiesc acolo, din declarațiile vecinilor;
  • cetățeni care declară index zero, dar nu achită pierderile defalcate pe apartamente;
  • abonați care refuză să transmită poza cu indexul, eschivându-se în fel și chip, dar se prezintă la casierie declarând un consum modic;
  • abonați pe care nu-i interesează datoriile la Aquavas, mizând pe faptul că ele s-ar putea prescrie, împreună cu penalitățile, lucru total eronat;
  • abonați pentru că nu vor să plătească, deoarece consideră că prețul apei este prea mare, la fel ca și pierderile.

Interesant este că cei mai corecți abonați rămân în continuare pensionarii, spre deosebire de salariați, unii cu venituri foarte mari, chiar bugetari, care se fac că uită să-și achite datoriile sau declară indecși arbitrari, neverosimil  de mici.

Reprezentanții Aquavas susțin că nu poți declara că ai consumat 2 mc pe lună dacă locuiești la casă, în condițiile în care nu ai un puț, după cum nu poți să ai un consum de doar 2 mc la bloc pentru două persoane. Conform declarației directorului Beșleagă, un consum real la bloc este cuprins între 5-7 mc apă lunar pe apartament. Directorul Aquavas spune că pentru societatea pe care o conduce, toți abonații sunt egali, având aceleași drepturi și obligații, indiferent de categoria socială, funcții sau venituri.

În urma verificărilor pe teren, efectuate la solicitarea unor cetățeni sau a cititorilor de apometre, reprezentanții Aquavas Sucursala Bârlad au avut surprize foarte mari, constatând consumuri uriașe de apă nedeclarate, mergând de la 30, la 400, până la 1.000 mc nedeclarați.

În condițiile în care Aquavas nu are baza legală prin care să poată pătrunde în locuințele abonaților, iar asociațiile de locatari din Bârlad nu vor să încheie contracte cu Aquavas, pentru că ar însemna o muncă în plus neplătită, singurii care pot face ceva pentru a nu mai plăti pierderi la facturile și așa mari sunt cetățenii din fiecare scară de bloc.

Abonații se pot implica în citirea contorilor împreună cu conducerea asociației de proprietari, reprezentanții Aquavas și, după caz, Poliția Locală. Cei care refuză sistematic dialogul pe această temă riscă să ajungă în instanță pentru achitarea datoriilor.

De fapt, Aquavas a intentat mai multe procese pe această speță și va continua să apeleze la instanță pentru recuperarea debitelor. Pentru că s-a lovit deseori de refuzul proprietarilor de a permite citirea apometrelor din locuință, operatorul de apă a propus o modalitate corectă, civilizată și onestă, respectiv transmiterea pozei cu indexul afișat de apometru, o modalitate la îndemâna oricui are telefon inteligent.

Însă nici această metodă nu a avut rezultatul așteptat, pentru că ar însemna ca abonații necinstiți să  transmită consumul real, pe care vor să-l ascundă.

În aceste condiții, locatarii continuă să se certe între ei, Aquavas nu poate interveni pe cât și-ar dori, asociațiile nu vor să fie deranjate, așa că o soluție ar putea veni din partea parlamentarilor, astfel încât, legal, să existe posibilitatea ca abonații să fie obligați să declare consumul real, așa cum se întâmplă la ceilalți operatori de utilități (gaz și energie electrică).

- Advertisement -spot_img

Alte articole

2 COMENTARII

  1. Oare cei din conducerea primăriei și a spitalului își plătesc datoriile la apă și canal, nu nai zicem de consum . Tot cetățeanul de bună credință este afectat.
    La case nu sunt pierderi ci doar la cei care locuiesc la bloc.

  2. Chiar plătesc conducătorii din primării apa ca toată lumea? Pentru că nu se vede nimic în facturi. Dau indexurile corect sau umblă cu chichițe și mazilesc citirile? Se pare că… nu prea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE