O zi de neuitat. Copiii din toate localitățile comunei Bogdănești au sărbătorit ieri Ziua Internațională a Copilului la stejarul multisecular de la Corlătești. Zona din jurul acestui copac, unde se odihnea oastea lui Ștefan cel Mare, conform legendei, s-a umplut de culoare, voioșie, muzică și joc, într-o sărbătoare câmpenească organizată de Primăria Bogdănești.
Cei aproximativ 400 de copii sărbătoriți ieri de ziua lor au primit dulciuri de la sponsori generoși și, la rândul lor, i-au bucurat pe cei mari cu momente artistice și sportive.
„Copiii, viitoarea generație, sunt foarte importanți pentru orice comunitate și trebuie să li se acorde atenția cuvenită. Primăria încearcă, pe cât poate, să le fie aproape, inclusiv prin organizarea unor manifestări precum cea de astăzi, care au ca scop încurajarea socializării, promovarea mișcării și a activităților artistice. Le mulțumesc sponsorilor care ne-au fost alături – GAL Podul Înalt Vaslui, Viacons, July Expert Consulting, Cezar Scînteie, La Aristotel – care le-au oferit copiilor pizza, dar și bucurii dulci, prăjituri, înghețată, sucuri.”, a declarat Andreea Vasluianu, primarul comunei Bogdănești.
Timp de câteva ore, câmpul a răsunat de muzică și veselie, aproape toate clasele din școlile comunei susținând câte un moment artistic. Cei mai mici au fost încântați de atelierul de pictat fețele copiilor. Și cum în comună sunt și iubitori ai artelor marțiale, publicul venit la sărbătoarea copiilor a asistat și la o demonstrație de kempo.
De ziua lor, copiii din comună au primit și un microbuz electric
Primăria Bogdănești a primit vineri, 30 mai, la fel ca alte 23 de comune din județ, un microbuz electric, pentru transportul elevilor către și de la școală. Achiziționarea acestor microbuze s-a făcut printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Vaslui și finanțat prin PNRR, sub coordonarea Ministerului Educației.
„Acest microbuz este binevenit pentru comuna noastră, întrucât celelalte două pe care le avem nu reușesc să asigure transportul tuturor elevilor la școală, așa cum ne-am dori. Acesta este singurul microbuz electric aflat în dotarea Primăriei, ne va fi de un real folos și sperăm că în cel mai scurt timp îl vom pune în funcțiune. Zilnic trebuie aduși la școli elevi de gimnaziu din Ulea, Orgoiești și Horoiata, dar și elevi de clasă primară și gimnaziu din Buda, Vișinari și Vlădești.”, a precizat Andreea Vasluianu, primarul comunei Bogdănești.


























