Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad a făcut un pas important în sprijinul persoanelor vârstnice, prin integrarea unei noi specialități medicale dedicate acestora: Geriatria și gerontologia. Compartimentul de specialitate a fost integrat în cadrul secției de Medicină Internă și se adresează nevoilor specifice ale vârstnicilor, fiind dotat cu opt paturi.
Noul compartiment are ca scop diagnosticarea, tratarea și prevenirea afecțiunilor asociate îmbătrânirii, oferind pacienților o îngrijire medicală specializată, adaptată particularităților fiecărei vârste. Astfel, unitatea medicală se angajează să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții vârstnicilor din Bârlad și din zonele învecinate.
Cu această ocazie, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” a primit cu entuziasm pe doamna doctor Maftei Georgiana, noul medic specialist în geriatrie și gerontologie. Noul medic a promovat recent concursul pentru ocuparea acestui post și s-a alăturat echipei medicale, în cadrul secției de Medicină Internă.
Originară din Iași, dr. Georgiana Maftei a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și a urmat rezidențiatul în cadrul Spitalului Clinic „Doctor C.I. Parhon” Iași, specializându-se în Geriatrie și gerontologie. A promovat examenul de medic specialist în geriatrie și gerontologie și începând cu data de 12 februarie își desfășoară activitatea în cadrul secției de Medicină Internă.
„Motivele pentru care am ales această specialitate sunt multiple: în primul rând pentru că geriatria este una din cele mai complexe specialități, iar tratamentul pacientului vârstnic implică, pe lângă partea terapeutică, capacitatea de a comunica și empatiza, greu întâlnite într-o societate în care lucrurile se petrec în viteză. În acest context, dorința de a face o diferență în viața pacienților m-a determinat să aleg acest drum. În al doilea rând, medicina a reprezentat o tradiție de familie ce a început cu bunica mea, sub aripa căreia am crescut, iar geriatria a reprezentat pentru mine o provocare pentru că timpul nu iartă pe nimeni și, pe măsură ce înaintăm în vârstă, este nevoie să ne adaptăm constant și nevoile medicale.”, a declarat dr. Georgiana Maftei.
Prin această nouă specializare, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” își propune să răspundă unei cerințe importante a comunității, asigurând o îngrijire adecvată și de înaltă calitate pentru vârstnici, în condițiile unei societăți care îmbătrânește din ce în ce mai mult.








