Remarcabil! Iulia Barbu, fost voluntar la „Myosotis”, vrea să ajute Centrul de Zi „Casa Esme”, din cadrul acestui ONG bârlădean, printr-un gest de mulțumire față de orizontul pe care i l-a deschis voluntariatul în această asociație. Urmând modelul practicat țările vestice, Iulia vrea să folosească un eveniment special din viața ei, pentru strângerea de fonduri atât de necesare celor 45 de copii cu dizabilități care beneficiază de terapii la Centrul de Zi <<Casa Esme>>. În lipsa unui fond de rezervă, activitatea acestui centru riscă să fie întreruptă temporar.
Bârlădeanca în vârstă de 38 de ani este skipper, dar iubește în egală măsură atât mările și oceanele, cât și muntele. În această lună și-a propus să ajungă în tabăra de bază de pe muntele Everest, la peste 5.300 m altitudine. Costul expediției temerare va fi suportat de pasionata de aventură Iulia Barbu, iar scopul este unul pur caritabil.
Săptămâna viitoare, pe 19 noiembrie, va pleca din București, pe 20 noiembrie, va ajunge în Kathmandu, iar două zile mai târziu va zbura spre Lukla (Nepal). Drumeția propriu-zisă va începe pe 23 noiembrie și va dura 10 zile.
Cu rucsacul în spate, Iulia va escalada muntele, iar fiecare pas spre înălțimi va fi făcut cu gândul de a convinge cât mai mulți oameni să dea curs demersului său de a ajuta copiii cu dizabilități de la „Casa Esme”.
Activitatea acestui centru ar putea avea de suferit, așa cum s-a mai întâmplat la fiecare început de an, din cauza alocării tardive a banilor de la bugetul local și de stat.
Lunar, fiecărui copil din cei 45 de beneficiari statul îi alocă 1.300 de lei, fapt care asigură gratuitatea serviciilor, dar vulnerabilitatea apare odată cu întârzierea finanțării.
Iulia întinde o mână de ajutor acestor copii și speră ca expediția pe Everest să sensibilizeze oamenii cu suflet și să doneze cât își permit, în contul RO76 RNCB 0857 0031 1376 0001, Asociația Myosotis Romania.
„Este o limită pe care mi-am propus să o depășesc. Am mai fost în Nepal în urmă cu doi ani, dar nu am urcat decât până la 3.200 m. Acum vreau să merg mai departe, deși asta presupune anduranță de aclimatizare. Voi merge pe cheltuiala mea, dar scopul este să conving oamenii să doneze bani pentru continuarea activității în cadrul Casei Esme, a doua casă pentru 45 de copii cu dizabilități, cei mai mulți cu Tulburări din Spectrul Autist. Am fost voluntară în asociația Myosotis și experiența dobândită mi-a folosit foarte mult. Prima ieșire din țară am făcut-o grație acestei asociații, iar acea călătorie în Franța a însemnat momentul în care am decis că vreau să călătoresc și să cunosc oameni, locuri, tradiții, culturi diferite. În semn de recunoștință pentru această oportunitate oferită de Myosotis, am decis să încerc să ajut acești copii cu nevoi speciale. Cred cu tărie în importanța educației adecvate pentru toată lumea, inclusiv pentru copiii cu dizabilități și acest lucru mă motivează să dau curs acestei provocări și să merg până la tabăra de bază Everest.”, a spus Iulia Barbu.
Mihai Popa, președintele Asociației Myosotis, a declarat pentru Puls24.ro că demersul Iuliei dă startul unei campanii mai mari de strângere de fonduri pentru asigurarea finanțării „Casei Esme”, aflată acum într-o perioadă destul de vulnerabilă, cu implicații asupra beneficiarilor și specialiștilor angajați.
Iulia Barbu, care la 33 de ani a obținut certificatul de căpitan de iaht cu pânze, se pregătește acum să ajungă în Himalaya, într-un demers caritabil pentru Casa Esme
Iulia Barbu a absolvit Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și a studiat managementul în cadrul Facultății de Științe Economie din București. Imediat după finalizarea studiilor superioare, Iulia a hotărât să facă din călătorii un mod de viață.
În 2003 ieșise pentru prima dată din țară, la invitația Asociației Myosotis, în Franța, la Taize, o comunitate unde vara se întâlnesc tineri din toată Europa. Această întâlnire a marcat-o în mod deosebit, întrucât i-a oferit posibilitatea de a cunoaște culturi, tradiții, oameni diferiți din țările Europei.
Și-a propus de atunci să continue să călătorească și, pentru a avea banii necesari, a lucrat în mai multe țări – Grecia, Spania, Italia, dar cel mai mult în Marea Britanie, 14 ani.
Întâmplător, după ani de zile, a ajuns aproape de orașul în care trăia Carol, președinta Asociației Myosotis, care a sprijinit ani de zile comunitatea bârlădeană, prin primul ONG apărut la Bârlad, în 1996.
A lucrat la magazinul de caritate al asociației, a ajutat asociația din Marea Britanie și s-a implicat în activități de voluntariat în cadrul asociației mamă, așa cum s-a implicat ca voluntar și la Bârlad, între 2002 și 2004.
Nu a renunțat la visul său de a călători și prin intermediul unui prieten, a ajuns să facă o adevărată pasiune pentru navigarea cu iahtul cu pânze.
„Destinul mi-a scos în cale un om care m-a făcut să îndrăgesc călătoria cu iahtul. Timp de trei ani, între 2014 și 2017, am trăit mai mult pe iaht. Acolo era casa mea. Am traversat Atlanticul de patru ori. Prima dată, în decembrie 2016, când am pornit din insulele Capului Verde și peste 19 zile am ajuns în Caraibe, insulele Barbados, cu un iaht de 10 m lungime, al prietenului meu. A doua oară a fost în 2018, când am traversat Atlanticul pentru a ajuta un amic să-și ducă iahtul din Caraibe în Marea Britanie. În 2020, am lucrat pentru un britanic care își cumpărase un iaht lung de 33 m. Am făcut parte din echipaj, fiind lider de tură, pentru a duce iahtul în Caraibe și a-l aduce din nou în Europa. Nu e ușor, dar când e pasiune, totul devine simplu.”, a povestit Iulia.
A stat la cârmă, dar a îndeplinit și alte sarcini. S-a urcat pe catarg să se asigure că fiecare lucru este la locul lui, atât la pânze, cât și la lumini. A făcut tot ce face un adevărat matelot. Temerara tânără din Bârlad s-a aflat la cârma velierelor private, timp de mai mulți ani, fără a avea nevoie de atestat, întrucât legislația permitea acest lucru.
În 2019, a obținut în Marea Britanie certificat de Yacht Master Off, brevet de skipper. Cu alte cuvinte, a devenit, cu acte în regulă, căpitan de iaht cu pânze (velier).
De atunci, a pornit pe cont propriu aventura, ocupându-se alternativ atât de navigarea cu iahtul, cât și de livrări, adică de transportul iahturilor dintr-o zonă în alta.
Astfel de servicii sunt plătite foarte bine, însă Iulia nu și-a propus să facă averi din asta, ci să-și asigure resursele financiare pentru a putea trăi călătorind pe mare: bani pentru echipament, hrană și cazarea în locurile unde acosta.
A pus bani deoparte și pentru călătoria în Nepal, acolo unde a dorit să se întoarcă pentru a doua oară, cucerită de energia munților Himalaya.
„Sunt un om liber, un om căruia îi place să facă din călătorie un mod de viață, prin care să cunoască diversitatea acestei lumi. Am o condiție fizică bună și atuul că mă pot adapta foarte ușor oricărui mediu. A fost o plăcere să lucrez pentru proprietarii de iahturi. În acest moment, ultimul contract, pe care l-am avut din martie cu un cetățean austriac, s-a încheiat, iar această pauză vreau să o dedic urcării pe munte. Să ajung la baza Everest, la 5.364 m, este o provocare pentru mine, dar și un mod de a aduna fonduri pentru Casa Esme. Nu sunt la prima acțiune de acest fel. Am participat în Scoția la un maraton și semi-maraton în Edinburg, în urma căruia am reușit să strângem bani pentru Asociația Myosotis din Marea Britanie. Această modalitate de a colecta fonduri este practicată de mult timp în țările occidentale și mi-aș dori ca și în România să se schimbe mentalitatea în privința felului în care sunt organizate campaniile umanitare. Sper să conving cât mai mulți oameni, prin călătoria mea în Nepal și să pot să fac o bucurie copiilor care beneficiază de terapii la Centrul de Zi <<Casa Esme>> din Bârlad, dar și părinților lor. Centrul de Zi are mare nevoie de un spațiu special, dedicat sesiunilor de consiliere a părinților, parte importantă în procesul terapeutic.”, a mai declarat Iulia Barbu.
Aceasta este conștientă că nu va putea să străbată toată viața mările și oceanele la cârma velierelor, așa că s-a înscris la o a doua facultate, iar acum este studentă în anul II la Geografia turismului, în cadrul Universității București.
Vrea să devină profesoară de geografie și să le împărtășească elevilor din experiența dobândită de ea pe mare, pe munte, dar și ca voluntar, să le insufle copiilor dragostea pentru frumusețea exterioară și să le cultive empatia și altruismul, care definesc frumusețea interioară.
Ar dori să lucreze la o școală dintr-un orășel sau chiar dintr-un sat, cât mai aproape de natură, departe de zgomotul orașelor, unde viața este liniștită, ca și apa mărilor și oceanelor pe care le-a traversat când vântul era domol, perfect pentru un velier.
