135 de ani de eternitate – Eminescu, omagiat la Bârlad

Cele mai citite

- Advertisement -

Omagiu adus poetului nepereche, Mihai Eminescu. Ziua de astăzi, 15 iunie, nu a trecut fără comemorarea, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, a celor 135 de ani de la moartea poetului național. Evenimentul „Eminescu, 135 de ani de eternitate”, prezentat de Geta Modiga, custodele Centrului „Mihai Eminescu”, a început la ora 9.00 și a cuprins o slujbă de pomenire a Luceafărului poeziei românești, o prezentare a personalității poetului, dar și un moment muzical-artistic, pe versuri de și despre Mihai Eminescu.

După slujba de pomenire, săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Andrei Mereuță, profesorul Gruia Novac a făcut o caracterizare a personalității și operei marelui poet, prezentând, de altfel, și opiniile lui Arghezi, Labiș, Grigore Vieru și George Călinescu despre valoarea poeziei eminesciene, a poetului nepereche în a cărui operă se regăsește istoria morală a poporului român.

Activitatea a continuat cu un recital muzical susținut de talentații elevi folkiști Luca Mastacan și Daria Neniță. După acest moment realmente emoționant, a fost depusă o coroană de trandafiri la bustul lui Eminescu, din curtea Centrului Cultural care îi poartă numele.

Din păcate, la evenimentul de comemorare a celui mai mare poet al neamului românesc, care are un adevărat sanctuar la Bârlad, nu au fost prezenți decât foarte puțini bârlădeni și niciun reprezentant al conducerii Primăriei sau vreun consilier local.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE