Veste bună pentru elevii din comuna Pogana. Zilele trecute, Ministerul Educației a transmis un mesaj prin e-mail către Școala Gimnazială din Pogana, prin care informa că proiectul „O școală pentru viitor” a fost aprobat.
Acest proiect are o valoare de 796.312 lei și este finanțat prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Timp de trei ani, elevi de la școlile din Tomești, Măscurei și Pogana vor fi beneficiarii proiectului „O școală pentru viitor”, al cărui principal scop este prevenirea abandonului școlar.
În cel mai scurt timp, vor fi achiziționate 40 de calculatoare, patru laptopuri, patru videoproiectoare, patru ecrane de proiecție, patru table interactive, pe scurt, dotarea pentru amenajarea a două clase inteligente. Dotarea cu calculatoare binevenită, având în vedere că vechile calculatoare au între 10 și 15 ani.
„Proiectul <<O școală pentru viitor>>, aprobat în urmă cu câteva zile de Ministerul Educației, este de un real folos pentru elevii comunei, în special pentru categoriile vulnerabile, cu risc de abandon școlar. Școlile din Pogana înregistrează un procent de abandon școlar de 3,16%. Sunt copii din familii sărace, cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate, rămași la bunici sau alte rude, elevi care nu au acasă calculator sau alt dispozitiv electronic, nu sunt ajutați la teme și nu au fost niciodată în excursie, unii nici măcar până la Bârlad. Prin conținutul său, proiectul finanțat prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, timp de trei ani, va veni în sprijinul elevilor din Tomești, Pogana și Măscurei, atât prin dotarea cu aparatură, cât și prin antrenarea lor într-o serie de activități școlare și extrașcolare, care, într-un final, conduce la reducerea abandonului școlar. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din cadrul școlii, pentru implicarea și implementarea acestui proiect.”, a declarat, pentru Puls24.ro, prof. Florin Chirilă, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Pogana.



Proiectul, la întocmirea căruia au lucrat cadrele didactice din Pogana, vine în sprijinul elevilor atât prin dotarea școlilor cu sisteme informatice, dar și prin antrenarea într-o serie de activități sportive, de divertisment și cunoaștere, inclusiv cu ore de remediere la limba și literatura română și matematică.
Astfel, proiectul cuprinde activitatea „Sportul aduce beneficii”, în cadrul căruia vor fi desfășurate competiții sportive de fotbal și handbal pentru fete și băieți. O altă activitate este clubul de lectură și teatru popular „Cartea, prin ochi de copil”.
În următorii trei ani, 50 de elevi din comuna Pogana vor beneficia de excursii de trei-patru zile, prin care își vor putea consolida cunoștințele teoretice acumulate la disciplinele de studiu limba și literatura română, geografie, istorie, biologie, prin desfășurarea unor activități practice de învățare pentru formarea și dezvoltarea capacității de orientare în teren.
Copiii vor avea ocazia în cadrul acestor excursii în țară să cunoască specii de plante și animale din arii protejate, să se documenteze cu privire la istoria locurilor și personalităților marcante ale acestora, să analizeze modul în care omul influențează natura și intervine direct asupra mediului etc.
În fiecare an din cei trei ai proiectului vor urma un itinerariu diferit. Astfel, în primul an, elevii vor parcurge itinerariul Bran – Moeciu – Valea Prahovei – Bușteni, în al doilea an, Vatra Dornei – Maramureș, iar în al treilea an, Sighișoara – Sibiu.
Proiectul „O școală pentru viitor” include și efectuarea a 200 de ore de remediere la limba și literatura română dar și la matematică, fiecare elev beneficiind de o masă caldă în ziua în care are ore de remediere.








