Accident grav la Trestiana. Trei victime au fost transportate la spital

Cele mai citite

- Advertisement -

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit în această dup-amiază cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Trestiana, comuna Grivița (în apropierea unui atelier service auto), informează Marian Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

La fața locului au intervenit și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane ( o tânără femeie și trei bărbați).

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate și patru persoane care au fost evaluate. Trei dintre acestea au primit primul ajutor, ulterior, victimele fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Ambulanța EPA și echipajul SMURD au transportat la CPU Bârlad, pentru investigații suplimentare, o persoană în vârstă de 16 ani, însărcinată în 26 săptămâni.

Bilanțul accidentului cuprinde trei victime conștiente, transportate la Spitalul Bârlad, respectiv un bărbat de 48 ani, cu traumatism la umăr, un bărbat de 36 ani, cu TCC, și o fată de 16 ani, cu traumatism toracic”, a declarat dr. Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE