Istorici bârlădeni cu care ne mândrim. În „Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc”, apărută recent sub patronajul Academiei Române (Secția de Științe istorice și Arheologie), printre cei mai importanți istorici ai țării apar și numele unor bârlădeni, care au avut o contribuție relevantă la istoriografia națională și arheologia românească.
Vasile Palade (fost director al Muzeului „Vasile Pârvan” și reputat arheolog), Eugenia Popușoi (renumit arheolog), prof. Oltea Rășcanu Gramaticu (președinta Societății de Istorie Filiala Bârlad), dr. Elena Monu (președinta Academiei Bârlădene), dr. Mircea Mamalaucă (director al Muzeului „Vasile Pârvan) și dr. Laurențiu Chiriac (muzeograf la Muzeul Județean Vaslui) sunt numele care apar în cele cinci volume ale Enciclopediei.







Lucrarea amplă, apărută la editura suceveană „Karl A. Romstorfer”, a fost coordonată de istoricul Victor Spinei, vicepreședintele Academiei Române, și Dorina N. Rusu, șefa Secției de Istorie din cadrul Academiei Române.
Alături de istoricii bârlădeni, sunt menționați și alți doi istorici din județul Vaslui – dr. Nicolae Ionescu, din Vaslui, și prof. Constantin Clit, din Huși.
Pentru valoarea articolelor, studiilor, eseurilor publicate în domeniul istoriei, istoriografiei și arheologiei, cei opt istorici au vost validați pentru a fi incluși în „Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc”, dintr-un număr mai mare de nominalizări.
Selecția a fost făcută de reprezentanți ai facultăților de istorie de la universitățile din București, Cluj și Iași, precum și de cei ai institutelor de istorie de pe lângă Academia Română: Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București și Institutul de Istorie „David Prodan” din Cluj-Napoca.
Muzeul „Vasile Pârvan” a achiziționat deja această enciclopedie în care se regăsesc numele a trei istorici bârlădeni, angajați ai instituției, care au avut o contribuție deosebită în domeniul arheologiei. Alături de actualul director al instituției, dr. Mircea Mamalaucă, apar numele lui Vasile Palade și al Eugeniei Popușoi, doi arheologi de elită, care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeului bârlădean, prin descoperirile făcute în zonă.










