Câinii de la padocul public din Bârlad suferă de foame. ONG-urile sar în ajutorul lor

Cele mai citite

- Advertisement -

Situație de criză în padocul public din Bârlad. Câinii găzduiți aici sunt ținuți tot mai des fără hrană. Asta pentru că societatea care are în grijă padocul,  SC Reiser SA, nu are bani pentru a hrăni câinii. Primăria decontează  mâncarea câinilor doar pentru 14 zile, cât prevede legea că trebuie ținuți obligatoriu în padoc.

Cum SC Reiser nu reușește să dea spre adopție câinii, nici prin ONG-uri, nici direct la persoane fizice, timpul de găzduire a câinilor capturați depășește cu mult 14 zile.

În această situație, Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân trebuie să se descurce cum poate sau să reducă rația de hrană. După cum arată mulți câini din padoc, se pare că înfometarea este reală și reprezintă cauza principală care duce la moartea patrupedelor.

Asociația „Seelen fur Seelchen” a donat, ieri, padocului 100 de saci cu mâncare uscată (granule), a câte 10 kg fiecare, precum și 130 de conserve de carne, de 1,2 kg fiecare, pentru puii de câine. Zilele trecute, padocul a mai primit 100 de saci cu mâncare pentru câini, donați de o persoană fizica și de Asociația „Ultima speranță la viață”.

La acest moment, padocul public din Bârlad găzduiește aproape 250 de câini, în loc de 150, câte este capacitatea lui. Eficiența Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân lasă mult de dorit. Din lipsă de spațiu în padoc, nu se mai prind câini de pe domeniul public, decât foarte rar.

Cât despre sterilizarea câinilor cu stăpân, nici nu încape vorbă, deși prin contract societatea este obligată să sterilizeze trimestrial un anumit număr de câini.

În afară de a găzdui 150 de câini, serviciul de care se ocupă Reiser nu face decât să cheltuie foarte mulți bani cu salariile, în timp ce câinii de pe stradă nu se împuținează deloc.

Sterilizarea câinilor se face exclusiv de către asociațiile de protecție a animalelor, prin campanii,  și tot ONG-urile asigură hrana câinilor care rămân fără hrană în padocul public.

Conform evidențelor DSVSA, luna trecută, la padocul public erau 383 de câini capturați, din care 82 au fost adoptați, iar 80 au murit. Un singur câine a fost revendicat.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

4 COMENTARII

  1. Domnule primar,pisalau cailor din centrul orasului;podu pescarie ; a ajuns in curtile oamenilor ,cearta carutasilor si mirosul de pisalau si baliga ,ne aduce aminte de vechea urbe ,va rugam ajutati locuitorii cartierului podeni,sa duca o viata civilizata .Va multumim!

  2. pisalau cailor din centrul Barladului ,a ajuns in curtile oamenilor,certurile carutasilor,mirosul de baliga si pisalau ne aduce aminte de vechea urbe,locuitorii cartierului Podeni asista zilnic neputinciosi la aceste scene desprinse din trecut…doamna vice..,domnule primar va rugam sa ne sprijiniti,sa ne putem bucura noi si copii nostri de o viata civilizata int-un oras civilizat.Va multumim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE