Oferta educațională a două universități americane, prezentată liceenilor bârlădeni

Cele mai citite

- Advertisement -

Reprezentantul celui mare club Rotary din Statele Unite ale Americii, Steve Sikorsky, a prezentat, ieri, liceenilor bârlădeni oferta a două universități americane. În aula Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” a fost prezent un număr foarte mare de elevi, peste așteptări, care au ascultat cu interes informațiile oferite de rotarianul de la Sioux Falls Rotary Club din SUA.

Steve Sikorsky este prezent în România în cadrul unei acțiuni de donare de scaune cu rotile pentru persoane cu handicap, în zona municipiilor  Vaslui și Huși. Acesta a considerat oportun să prezinte și elevilor din Bârlad oferta a două universități americane, având în vedere că studenții români sunt foarte apreciați atât în Europa cât și în America pentru performanțele lor academice.

Oaspetele rotarian le-a prezentat liceenilor oportunitățile oferite de universitățile University of South Dakota (universitate de stat) și Augustana University (universitate privată), după care elevii au putut urmări și două filme de prezentare a dotărilor și condițiilor oferite de cele două instituții americane de învățământ superior.

Steve Sikorsky spune că atât la  University of South Dakota, cât și la Augustana University nu prea sunt studenți români și că, poate, traseul educațional al unor adolescenți bârlădeni va include și una dintre cele două universități americane.

Oferta educațională prezentată de rotarianul Steve Sikorsky este una tentantă pentru liceenii bârlădeni, însă destul de costisitoare. Pentru studenții străini este oferită o reducere de 50% din valoarea taxelor ce trebuie achitate de cei care aleg Augustana University, în timp cei studenții americani trebuie să achite o taxă de 53.000 dolari pe an.

La finalul întâlnirii cu Steve Sikorsky, elevii au putut adresa întrebări, oaspetele fiind impresionat de calitatea întrebărilor și de cunoștințele de limbă engleză pe care le au aceștia.

Pe pagina de FB a Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” au fost atașate pentru cei interesați broșurile celor două universități.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE