Daniela Rusu va fi de mâine, 20 aprilie, noul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Bacău, numirea fiind făcută de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Daniela Rusu o va înlocui la conducerea SJU Bacău pe dr. Dana Călțaru, care a asigurat interimatul în ultimele trei luni. Calitățile sale de bun organizator, empatia sa, precum și referințele excelente venite din partea personalului Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, pe care l-a condus cu succes în plină pandemie, în perioada 2020-2021, cu siguranță au avut o influență decisivă pentru numirea sa în funcția de manager al SJU Bacău.

Contactată telefonic, Daniela Rusu a declarat că le mulțumește cadrelor medicale de la Spitalul „Elena Beldiman” pentru susținere și le urează succes pe mai departe, în misiunea nobilă pe care o au.
„Perioada în care am fost manager al Spitalului <<Elena Beldiman>> a fost cea mai frumoasă din viața mea, din punct de vedere profesional. Am colaborat cu oameni minunați, care au avut încredere în mine și alături de care am putut gestiona activitatea spitalului bârlădean, desemnată unitate suport pentru pacienții COVID-19. O parte a sufletului meu rămâne la spitalul din Bârlad. Dar viața merge mai departe și mă voi dedica cât pot de mult activității manageriale la Spitalul Județean de Urgență din orașul meu natal. Numai printr-o bună comunicare între membrii echipei manageriale și personalul medical și nemedical al spitalului vom putea face ca lucrurile să meargă tot mai bine, în interesul pacienților.”, a declarat Daniela Rusu, pentru Puls24.ro .
A fost printre puținii conducătorii de instituții publice din Bârlad care au comunicat excelent cu presa, manifestând transparență în privința activității spitalului.
Daniela Rusu este din Bacău, are 51 de ani și este economist de profesie. A lucrat 17 ani în cadrul unei companii multinaționale, ca director zonal, și patru ani la o firmă românească, ambele din domeniul distribuției de medicamente. Nu a fost și nu este membră a niciunui partid politic.











Cel putin bine ca ac doamna nu este numita politic.Rau este ca „sanatatea”de pe vremea unui Niculaescu mare liberal si contabil la o fabrica de bere din Buc a pus -o (sanataea )in bratele politicienilor locali snapani de meserie
Felicitări pentru doamna manageri. Toată mulțumirea și aprecierea pentru imitarea și sprijinul acordat pacienților atunci când a fost cel mai greu, pe timpul pandemiei. Vă mulțumim! Mult succes!
* implicarea